Pozele care-i vor detona relația de 25 de ani! Dan Bittman, prins în offside cu amanta! Blondina este o cântăreață din noua generație

Publicat: 24 feb. 2020, 10:47 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dan Bittman se află într-o relație de mai bine de două decenii cu Liliana Ștefan, femeia care i-a și dăruit trei băieți, însă niciodată nu au ajuns în faţa altarului. De-a lungul timpului a fost surprins în compania mai multor domnişoare, însă aceste escapade au fost trecute pe lista de „aventuri”. De această dată însă, lucrurile sunt cât se poate de serioase între celebrul cântăreţ şi noua sa cucerire.

Monica Odagiu, căci despre ea este vorba a apărut în viaţa lui Dan Bittman acum câţiva ani, iar de atunci frumoasa cântăreață pare să aibă o apropiere nefirească fațăcelebrul solist al trupei Holograf, scrie Cancan.

Monica a apărut la „Vocea României” încă din 2012, iar de atunci au apărut din ce în ce mai multe ipoteze implicând-o pe ea și pe Dan Bittman, în care aceasta avea „rolul” de amantă. Solistul a sprijinit-o pe în carieră, compunându-i și o melodie pe care au cântat-o în duet „Stau cu picioarele în apă rece”.

Cei doi au fost surprinşi în weekend-ul care tocmai a trecut într-un local din centrul Capitalei. Dan Bittman care tocmai terminase un concert se afla cu ceilalţi colegi la masă, iar în jurul orei 23.30 apare şi superba cântăreaţă… singură şi li se alătură.

„Petrecerea” s-a încheiat târziu pentru cei doi care după mai multe pahare de vin au chemat un taxi şi au plecat împreună exact ca un cuplu, potrivit cancan.ro

sursă foto: cancan.ro

Dan Bittman, lista de „aventuri”

De-a lungul timpului, pe lângă burlacul Bittman au gravitat multe frumoase și celebre ale țării, fiind speculate nume precum: Tania Budi (culmea, bună prietenă cu Monica Odagiu), Sorana (ex-ASIA), Roxana (ex Trident), Alina Chivulescu, Mihaela Rădulescu. În ciuda tuturor derapajelor, partenera lui Dan Bittman, compozitoarea și textiera Liliana Ștefan, nu a reacționat niciodată și a preferat să se ocupe cu mare atenție strict de educația copiilor săi și ai artistului, Alex, Patrik și Marc.

 

Publicat: 24 feb. 2020, 10:47 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×